....

... Mă gândesc uneori, la oamenii care au sufletul încărcat de ură și mi-e milă de ei, pentru că habar nu au ce pierd în restul de viață pe care îl mai au! Din cauza sufletului înecat și pierdut în întuneric, oamenii dragi, îl părăsesc, cunoscuții se depărtează, prietenii nu mai există demult... de zâmbet, pot să spun că arată mai mult a grimasă hidoasă, pe chip îi poți citi urâțenia sufletească și cel mai trist dintre toate... nici măcar nu conștientizează toate astea! Pentru el, pentru acel suflet, e normal și logic! A uitat demult ce-nseamnă bucuria, starea pe care i-o dă! Și-a ferecat inima într-un cub de gheață, a umplut-o cu egoism și gelozie și a aruncat cheia lacătului, ruginit în timp!... Mi-e milă de singurătatea lor, de fățărnicia în care se scaldă și lacrimile perverse rostigolite pe obraji! Mi-e teamă pentru ei și întunericul în care se adâncesc! Și totuși, de astfel de oameni, trebuie să stai departe, pentru că pot molipsi și îmbolnăvi, tot ce ating!... Oamenii ăștia au rătăcit drumul, de aceea mi-e milă de ei!