AMORE

😪

Si daca m-ai intreba ce imi doresc cu adevarat nu as putea da raspuns clar. Poate l-as dori pe el, in fiecare zi, poate mi-as dori sa fiu mai puternica, poate mi-as dori sa pot pleca din anumite locuri, fara sa privesc inapoi. Poate mi-as dori sa am mai mult curaj, sa ma urc in masina si sa vin pana la tine, sa iti spun tot ce nu ti-am spus pana acum, tot ce am simtit si inca mai simt. Poate nu imi doresc decat sa stii ca mi-a fost dor de tine, ca in tot acest timp in care nu te-am vazut, au trecut luni intregi, in care imi aminteam de fiecare zambet al tau, ca treceau ore in care regretam ca nu am avut curaj sa risc, sa nu fug din drumul tau. Poate ca mi-as dori sa stii ca ma gandesc in fiecare zi, la cum ar fi fost daca as fi ramas. Dar, am plecat eu prima, pentru ca existau prea multe sanse sa ma lasi in urma ta, din nou, cu ochii in lacrimi, intinsa pe un covor plin de minciuni. Poate ca imi doresc sa fi avut incredere in cuvintele tale. Poate.. imi doresc sa am incredere din nou in lucruri magice, in povesti de dragoste nemuritoare, dar mai ales in mine.

Am obosit ....

Sunt momente īn viaţă cānd obosești să mai lupți. Obosești să īți mai pui īntrebări, să mai răspunzi şi să afli de ce trăiești. Te tārăsc paşii obosiţi pe coridorul tăcerii şi căuți să vezi lumina de la capătul tunelului. Umerii ne sunt lăsaţi de poverile care ne apasă şi faţa este ridată de prea multă īngrijorare. Oftezi, şi, odată cu oftatul īncerci să dai afară tot ce te frămāntă. Respiri sacadat, privești īn jur şi realizezi că ai obosit. Nu mai ești acea luptătoare de altădată care nu se īngrijora din toată nimica. Nu mai ești īn stare să stai īn prima linie de atac, ci, te fofilești pe undeva prin spate. Ai vrea ca măcar iluzia puterii să o ai, dar şi aceea s-a spulberat. Te īncurajezi, mai faci cāţiva paşi din ambiţie, după care te oprești din nou. Pur şi simplu nu merge! Oricāt ai nega că nu ai obosit, adānc, īn sufletul tău ştii că te simţi ca o frunză īn descompunere: putredă şi ruginie. De ce nu poți pur şi simplu să ignori starea de moleşeală care īți cuprinde trupul şi sufletul şi să mergi īnainte? Trist este că nici ei nu au o soluţie. De ce? Pentru că şi ei sunt obosiţi, au obosit să caute soluţii şi au obosit să admită că sunt puternici, că deţin răspunsuri. Şi, un om obosit, cum ar putea ajuta un alt om obosit? Totuşi…continui. Mergi pe stradă cu paşi vioi ca şi cum nimic nu s-a īntāmplat, rāzi la glumele făcute, te amesteci prin mulţime şi zi de zi tragi de tine spunāndu-ţi: ”Am să ignor acest sentiment. Va dispărea el odată şi odată. Merge şi aşa.” Vine vremea cānd trebuie să tragem puţin pe dreapta, să ne odihnim, să aflăm cauza oboselii şi să mergem mai departe. Doar aşa vom putea să redevenim ce am fost! Data viitoare să nu-ţi fie frică să te uiţi īn oglindă şi să spui: Am obosit! Toţi o facem…

Am īncercat