Ploaie....

...privesc pe geam cum se revarsa ploaia peste pamant. Ma uit in oglinda si vad cum lacrimile mi-au inundat fata, fara macar sa imi dau seama...sa simt. Durerea din inima mea e mult prea mare pentru a mai simti niste lacrimele banale ce imi scalda obrajii.Natura ma iubeste...iata, plang eu...plange si ea. Suntem noua fiinte ce suferim. Probabil si pe ea a dezamagit-o omenirea. In loc sa o iubeasca, sa o pretuiasca.....ea, natura a fost ranita cu poluarea. Ea a fost sincera, a oferit omenirii tot ce este mai pur si frumos pe lume iar omenirea a rasplatit dragostea ei cu ura si dispret....Eu, am iubit mai presus decat propria-mi fiinta si am fost tradata. M-am dedicat intr-un tot lui dar el m-a rasplatit cu indiferenta si ironie.Poate oare ploaia sa spele durerea mea si a naturii?!? Schimbam noi ceva in viata noastra plangand?!? Poate ca ne usuram suferinta, spaland cu lacrimi sufletul indepartand pietrele de pe sufletul nostru....oare!?Ploaia ca si lacrimile reuseste sa spele tot ce au improscat altii cu noroi...