AMORE

Am învățat că sufletul se ține în piept, ascuns în spatele coastelor, lipit de şira spinării, să-l poți duce de-i amărât.

Am învățat să nu-ți aşezi zâmbetul în palma nimănui, s-ar putea să ți-l strivească. Lacrimile să nu le arăți lumii, ci să le prinzi cu vârful limbii şi să le sorbi. Cuvintele să le ții în cerul gurii până se înseninează, să nu aduci furtună în nici o casă.

Am învățat să tac, să trăiesc cu tăcerea mea, să mă bucur de poteca pe care mi-am croit-o de la uşă la fereastră. S-o străbat încet, să nu-mi calc în picioare amintirile.

Am aflat că oamenii nu-s cei mai buni prieteni, ci vântul şi ploaia, ninsoarea şi gerul, muntele şi râul, pădurile şi izvoarele.

Nicio pădure nu mi-a închis niciodată uşa în nas, niciun izvor nu mi-a otrăvit cuvintele, vântul nu a şoptit tainele mele, ploaia nu mi-a scrijelit pielea. Rănile mi le-au făcut oamenii.

Am învățat că sufletul se ține în piept, ca o comoară, singura, cea mai de preț.