Anche se siamo ormai in estate, vi propongo la poesia del nostro compaesano che nel 1993 inneggiò alla PRIMAVERA.
ARIA DE PRIMAVERA
Quante rananeddhe stammane!
E fucene comu pacce cchiui de li vagnoni
quannu se secutene, sciucannu,
su la chiazza de lu Carminu.
Oppuru se stannu ccuvate su li fili de la luce
a lu sule, una de costi all'avatra nfilate
comu le poste de lu Rusariu.
Era ura!
Cusì se nn'esse de ntra casa
chiru fàiuru de chiusu,
ca te carca lu core pesciu de na pasara
o chiru tanfu d'ummitu
ca ùnfula e mpalumma.
Aria, Aria!
Senti cridare ntra nu sbattarizzu e l'avutru
de porte e fanesce ca se spalanchene
e, poi, patteculisciamenti de cummareddhe
e cumprimenti de vecchiareddhi
ca nu se videne de misi.
E a fore,
li fiuri masci e le scattalore
nu se cuntene cchiui,
panneddhate de culure
ca te binchene l'occhi
e te rizzene de presciu.
E' comu se la terra s'è ddiscitata
e, a lu mentre ca se spannicchia, eccu,
cose deveru cu mpaccisci,
spuntene erva e fiuri diversi
ca, nziddhati de muttura
e ncarizzati da lu vientu
te cridi ca ridene.
Se nunn'era pe lu scornu
ah putissi ... me la facia puru jeu,
na ventulisciata ntra chidd'erva
scutulannume ogni pinzieri.
(Nu putia essere sempre primavera?)
Inviato da: cassetta2
il 29/05/2023 alle 18:33
Inviato da: Mr.Loto
il 21/08/2020 alle 17:39
Inviato da: sciroccu
il 22/04/2020 alle 13:10
Inviato da: cassetta2
il 22/04/2020 alle 11:06
Inviato da: cassetta2
il 20/11/2019 alle 16:11